Locuri de munca

Profetiile lui Nostradamus privind al III-lea război mondial!

In prezent cele mai mari probleme care sunt cunscute la nivel international sunt incendiile din Australia și -conflictul- din în Orientul Mijlociu. Conform unei cunoscute prezicătoare de origine română, respectiv Carmen Harra reiese că profeția lui Nostradamus privind izbucnirea unui Al Treilea Război Mondial este pe punctul de a se îndepli

Carmen Harra a fost în direct la emisiunea emisiunii lui Mihai Morar, şi a a afirmat că ceea ce se petrece în lume nu prevestesc nimic bun.

”Se spune că dacă nu dăm atenție acum, în următorii ani vom fi în pericol să dispărem de pe planetă. Aceste semnale vin de foarte mult timp, însă noi n-am dat atenție, ne-am preocupat de alte lucruri neimportante, de lucruri efemere. Mesajele sunt clare și atât de dureroase. Trebuie să ne dăm seama că suntem într-un pericol foarte mare.”, a spus Carmen Harra.

În ceea ce privește situaţia dintre Statele Unite ale Ameriicii şi Iran, Carmen Harra a afirmat că va exista o răzbunare din partea Iranului, însă aceasta consideră că România nu va fi afectată.

Profețiile lui Nostradamus i-au preocupat pe cercetători, acestia interpretand doua dintre previziunile sale cele mai îngrijorătoare.

Nostradamus a publicat cartea sa din 1555, „Les Propheties”, o colecție de mesaje și profeții, cunoscute sub numele de Catrene. Se presupune că Nostradamus a prezis ascensiunea lui Adolf Hitler din 1933 și Marele Foc din 1666 din Londra.


Predictiile lui Nostradamus cu privire la al Treilea Război Mondial

Printre predicțiile cele mai îngrijorătoare ale lui Nostradamus este cea referitoare la amenințarea reprezentată de viitorul război mondial (al III-lea) care pune în pericol securitatea globală.
Adepţii lui Nostradamus menționează că “Estul va slăbi puterea Occidentului, de două ori ridicat și de două ori prăbuşit, Orientul va slăbi Occidentul. Vrăjmașul său, după mai multe bătălii pe mare, va eșua la vreme de restrişte. Mai întâi în Galia, mai întâi în Romania, pe pamânt şi mare împotriva englezilor şi Parisului. Fapte minunate ale acelei mari trupe, violente, fiara sălbatică va pierde Lorraine.”

Pasajele din acelaşi catren vorbesc despre „templul sfânt” care va fi prădat, Franţa ajungând o ţară ruinată şi un macelar „câştigând un imperiu prin forţă”.

Ridicarea lui Antihrist în războiul care urmează
Un pasaj terifiant, în Catrenele 77-81, vorbeşte despre nașterea și înălțarea la putere a Antihristului.

Când se va întâmpla aceasta, „Marele Roşu” va vărsa sângele celor nevinovați, al văduvelor și fecioarelor. Aceasta se va întâmpla după un război de 27 de ani, care va devasta Pământul.

error: Alert: Content is protected !!